Acasă familie O sănătate deplină rezultă dintr-o viață de familie sănătoasă

O sănătate deplină rezultă dintr-o viață de familie sănătoasă

57
0
DISTRIBUIȚI

articol scris de Dr. Marge Cristian

Familia tradițională sau uneori denumită naturală, compusă din tată, mamă și unul sau mai mulți copii a reprezentat mereu în istorie temelia oricărei societăți sănătoase sau de succes. În toată istoria omenirii, indiferent de diferitele culturi ale popoarelor, familia tradițională definită ca legătura între un bărbat și o femeie s-a dovedit esențială în stabilirea, promovarea și protejarea unității familiei. În această direcție, se pot numi familii non-tradiționale familiile caracterizate prin – părinte unic, părinți divorțați, cuplu necăsătorit sau cuplu de același gen sexual (same sex marriage). (Family Watch International).

Una dintre cele mai importante trăsături ale sănătății individului, este reprezentată de familia în care trăiește, precum și de predispoziția familială la anumite boli; astfel, cele patru elemente care pot fi luate în discuție pentru evaluarea relației familie – sănătate individuală sunt :

  • relațiile intre membrii familiei și relația membrilor familiei cu societate;
  • stilul de viață;
  • adresabilitatea către serviciile de sănătate și încrederea în personalul medical;
  • boala și atitudinea față de boală[1].

Majoritatea familiilor tradiționale au o cultură familială îndreptată și preocupată de sănătatea și creșterea copiilor. Astfel, o familie „sănătoasă” este privită ca fiind – un grup de persoane aflate în interacțiune, unite prin relații de căsătorie, naștere sau adopție, al căror scop central este crearea și menținerea unor valori culturale comune, care să promoveze dezvoltarea fizică, mentală, emoțională și socială armonioasă a fiecărui membru în parte.

Definiția unei familii sănătoase are la bază centrarea preocupării pe creșterea copiilor, doi părinți, stil de viață heterosexual, nivel mediu sau ridicat de bunăstare economică și acces la servicii publice[2].

Din punct de vedere a sănătății (fizice și emoționale) pe care o familie tradițională o promovează, aceasta derivă din: copilul este evaluat medical periodic și investigat pentru orice suspiciune de boală, copilul este mai ferit de abuzurile fizice și emoționale din partea părinților, dezvoltarea fizică, psihică și emoțională armonioasă a copilului este interesul principal al părinților, părinții căsătoriți sunt mai feriți de boli cu transmitere sexuală și de  abuzul sau consumul de droguri, riscul de molestare sau viol scade pentru copilul crescut într-o familie biparentală, precum și riscul ca, la maturitate, copilul să urmeze un model familial nesănătos scade considerabil.

În concluzie, familia tradițională are o influență benefică asupra sănătății fizice, psihice și emoționale a membrilor săi (căci nu ne referim doar la copii, ci la fiecare membru al familiei în parte) printr-un echilibru emoțional al copiilor, model parental demn de urmat și cu care copilul să se poată identifica, asumarea responsabilității de către un părinte, lipsa stigmatizării sociale pentru membrii familiei, o sănătate fizică bună derivând dintr-un stil de viață sănatos, ferit de excese sexuale, precum și șansa ca, la rândul său, copilul să se angajeze la maturitate într-o căsnicie stabilă, fericită și durabilă, formată din bărbat și femeie.

[1] ( 2014 Sep;38(3):1001-7. Factors in traditional families which affect health and health care: a qualitative study. Sanader A, Komić D, Tandara M, Serec M, Pavličević I, Pesjak K, Svab I.)

[2] (Paediatr Child Health. 2005 Nov;10(9):542-4. Traditional perspectives on child and family health. Warne D1).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here